imbalsamare

Tanatopraxie: tehnica veche de mii de ani folosită și astăzi

Procedura de tanatopraxie este în ziua de azi o etapă normală în cadrul serviciilor funerare.

Tanatopraxia sau imbalsamarea se folosește la nivel mondial. Scopul tehnicii este de a conserva temporar trupul neînsuflețit, pentru derularea înmormântării.

De unde provine procesul de tanatopraxie?

de unde provine procesul de imbalsamare
Sursa: Pexels.com

Originile procesului de tanatopraxie sunt foarte vechi. Datând de mii de ani, ea a pornit din Egiptul Antic și America de Sud.

Procesul de tanatopraxie din Egipt este mult mai cunoscut și mai bine documentat. Totuși, se presupune că cel din Chile este cu câteva mii de ani mai vechi. Singura trăsătură comună pe care o are îmbălsămarea, indiferent de poporul care a practicat-o în trecut, este motivația religioasă.

Epoca faraonilor  a dus la extinderea procesului de imbalsamare și mumificare. Descoperirile arheologice din ultimii 150 de ani au făcut cunoscute aceste tehnici la nivel mondial. Cu toate acestea, se pare că imbalsamarea și mumificarea trupurilor s-a practicat în Egipt încă din timpuri mai vechi, înaintea Epocii Faraonilor.

În Egipt, îmbălsămarea era un proces rezervat nobililor și avea la bază scop religios. Se credea că la un moment dat că cel decedat se va trezi la viață, iar corpul lui trebuia păstrat în cele mai bune condiții. O altă teorie este că trupul trebuia să fie păstrat în stare bună pentru lumea de dincolo.

Odată cu descoperirea primelor trupuri bine conservate în deșertul egiptean, în secolul 19, s-a crezut că este vorba despre efectul nisipului fierbinte și uscat asupra țesuturilor, care l-ar fi protejat de orice fel de umiditate. Ulterior, s-a descoperit că trupurile au trecut de fapt printr-un proces de îmbălsămare bazat pe rășini, extracte de plante și zahăr.

Tehnica de tanatopraxie veche de 3600 de ani

imbalsamare - tehnica veche de peste 3500 ani
Sursa: Pexels.com

Oamenii de știință au aflat că unul dintre primele cazuri de îmbălsămare și mumificare datează din anul 3600 î.Hr, după ce au efectuat o serie de teste pe o mumie preistorică intactă păstrată la Muzeul Egiptean din Torino. Testele au dezvăluit cum s-a derulat procesul de îmbălsămare în cazul mumiei din Torino. Totodată, testele au arătat că este vorba de un bărbat de 20-30 de ani.

În cazul acestuia, s-au folosit aceleași substanțe utilizate și 2500 de ani mai târziu, în Epoca Faraonilor, perioadă în care s-a extins tehnica îmbălsămării și mumificării. Astfel, cercetătorii au dovedit că acest proces este mult mai vechi decât se credea.

Un egiptolog a descifrat arta mumificării expusă în parpirusul Luvru-Carlsberg, un papirus lung de șase metri datând din jurul anului 1450 î.Hr. Denumirea acestuia provine din faptul că el a fost compus din bucăți aflate la Muzeul Luvru din Paris și fragmente aflate la Universitatea din Copenhaga.

Sofia Schiødt, egiptolog la Universitatea din Copenhaga, a reanalizat în teza sa de doctorat informații despre tehnica din îmbălsămare din Egiptul Antic.

Având o vechime de peste 3.500 de ani, acest text este considerat a fi cel mai vechi manual de îmbălsămare care a fost descoperit până acum, fiind cu peste 1.000 de ani mai vechi decât celelalte două texte cunoscute.

Potrivit ghidului, întregul proces dura 70 de zile – o perioadă de 35 de zile pentru uscarea trupului, iar 35 de zile pentru înfășurarea în bandaje. Îmbălsămatorii lucrau pe mumie la fiecare 4 zile.

Pentru început, erau îndepărtate creierul, organele interne și ochii. Apoi interiorul și exteriorul trupului erau tratate cu natron uscat, un material sărat recoltat din albiile secate ale lacurilor. Apoi, trupul era învelit în bandaje și tratat cu substanțe aromatice, înainte să fie depus în sicriu.

Scopul procedurii de îmbălsămare în ziua de azi

scop tanatopraxie in prezent

Îmbălsămarea reprezintă procesul de conservare temporară a unei persoane, pentru a încetini procesul de descompunere. Trupul celui decedat poate fi expus la capelă pentru ca apropiații să-și ia rămas bun de la el.

Procesul de tantopraxie modern durează câteva ore. Îmbălsămarea este obligatorie prin lege. În caz contrar, nu poate fi realizat transportul funerar, iar trupul nu poate fi depus la capelă. În urma procedurii se eliberează un certificat de îmbălsămare.

În funcție de situație, tehnica de îmbălsămare poate fi diferită. Spre exemplu, dacă o persoană trebuie transportată pe o distanță mai mare față de locul unde a decedat, trupul trebuie tratat cu formol. Totodată, procedura de tanatopraxie se realizează doar cu substanțele care sunt avizate prin lege.

După îmbălsămare, trupul neînsuflețit este supus unui tratament estetic, apoi urmând cosmetica mortuară.

Cazuri celebre de îmbălsămare

cazuri celebre de tanatoproxie
Sursa: Pexels.com

Tanatopraxia a fost dintotdeauna utilizată ca tehnică de a conserva trupurile unor persoane considerate de mare importanță. Cazurile faimoase se referă de obicei la faraonii egipteni, precum regii Tutankhamun sau Ramses al II-lea. Totuși, există cazuri cunoscute de îmbălsămare și în istoria recentă.

Cel mai faimos caz contemporan de îmbălsămare este cel al lui Vladimir Ilici Lenin, revoluționarul rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei de leninism. După moartea sa, în 1924, trupul lui îmbălsămat a fost expus publicului într-un mausoleu aflat în Piața Roșie din Moscova. Procesul a fost derulat de oamenii de știință ruși, trupul lui Lenin fiind în stare de îmbălsămare de peste 95 de ani. Cu toate acestea, pentru a rezista în timp, trupul este re-îmbălsamat printr-un proces special în fiecare an.

Alte personaje celebre ale căror trupuri au fost păstrate intacte prin procesul de îmbălsămare sunt:

  •  Ho Chi Minh – revoluționar, premier și președinte al Vietnamului de Nord, decedat în 1969;
  •  Mao Zedong – lider comunist chinez, decedat în 1976;
  •  Eva Peron – soție a președintelui argentinian Luis Peron, decedată în 1952.

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *